Machiajul, un lux necesar. Tendinte primavara-vara 2010
Ca în fiecare sezon, şi cel de primăvară-vară 2010 aduce cu el tendinţe noi în ceea ce priveşte machiajul. Trenduri noi, cuvinte-cheie, produse puternic marchetate. Chiar dacă fiecare dintre noi ne-am găsit stilul şi nimic nu e chiar nou sub soare, piaţa dictează. Iar acum piaţa spune: proaspăt şi impulsiv. Depinde de noi, de moment, vestimentaţie etc. pentru a hotărî ce alegem. Deocamdată haideţi să vedem câteva produse de machiaj pregătite special de producători pentru a ne pune în evidenţă ochii şi buzele.

