Home > Diverse > Scapa de varice, prin tratamente moderne

Scapa de varice, prin tratamente moderne

Statistici. Unul din trei români suferă de tulburări de circulaţie la nivelul picioarelor. Metodele de ultimă oră nu necesită internare, iar pacienţii îşi pot relua activitatea imediat după intervenţie.

Primele varice i-au apărut când avea în jur de 40 de ani. Deşi o făceau să se simtă complexată, să nu mai poarte fustă şi să evite să mai stea în costum de baie pentru că venele se dilatau şi mai tare la căldură, Manuela şi-a neglijat boala. Anul trecut, într-o dimineaţă, la 18 ani de când i-au apărut varicele, s-a trezit că nu-şi mai putea îndoi deloc piciorul. Era umflat, roşu şi rigid. A pus comprese şi pungi cu gheaţă, iar când s-a dus la medicul de familie, acesta i-a spus că are tromboflebită.

După un examen Doppler, a urmat un tratament cu medicamente , deoarece avea un cheag de sânge din cauza căruia nu putea să se opereze. „După cinci-şase luni, în martie anul acesta, m-am operat. Sunt o fire veselă şi deschisă, aşa încât am râs chiar şi pe masa de operaţie. Medicul mi-a spus că o să simt o înţepătură ca de ţânţar obraznic. Mai tare m-a durut anul trecut, când, ieşind de la medicul de familie în bermude, am auzit-o pe femeia de serviciu spunându-mi „aoleu ce varice urâte aveţi!”, îşi aminteşte ea amuzată.

Incizii de 1-3 milimetri

Manuela a stat pe masa de operaţie două ore şi jumătate. „S-a făcut anestezie locala prin infiltraţie. S-au efectuat incizii de 1-3 mm prin care au fost interceptate venele superficiale insuficiente care au fost scoase din circuit fără smulgere, fără traumatizare”, spune Valerian Ciubotaru, medic primar chirurg specializat în flebologie, la clinica Flebestet din Bucureşti, vicepreşedintele Societăţii Române de Flebologie. Manuela a început să meargă imediat după intervenţie, iar până în casă a urcat pe jos cele patru etaje fără să simtă nici o durere. Cicatricele i-au dispărut după aproximativ o lună, timp în care a folosit un unguent special. Regimul de viaţă al Manuelei nu s-a schimbat prea mult după operaţie. Trebuie să facă multe plimbări în aer liber, să-şi acorde timp de odihnă pentru refacerea circulaţiei şi să bea peste doi litri de lichide. „După fiecare masă principală, trebuie să iau aspirină 70 de mg, pentru fluidizarea sângelui”, spune femeia care le recomandă celor care au varice să se ducă din timp la medic şi să nu facă economie cu sănătatea lor.

Record: Pacient de 89 de ani

Metodele chirurgicale moderne de tratament al varicelor rezolvă toate cazurile de varice, precum şi complicaţiile acestora. Chirurgia  varicelor fără stripping (n.r. fără smulgere) este eficientă în cazurile de varice cu diametru de peste 30-50 mm, dar şi în cele de varice recidivate, varice trombozate sau complicate cu ulcer de gamba. „Metoda chirurgicală este efectuată cu o internare de două-trei ore, sub anestezie locală. Se fac miniincizii de 1-3 mm şi se scot din circuit venele varicoase fără traumatizarea ţesuturilor adiacente”, explică medicul. După intervenţie, pacienţii calcă normal, iar majoritatea dintre ei pot conduce maşina. Cicatricele se estompează după 2-6 săptămâni. „Această metodă poate fi aplicată şi pacienţilor cu stare generală precară. Am operat pacienţi de peste 80 de ani, recordul fiind atins de o persoană de 89 de ani, pacienţi cu boli cardiace precum fibrilaţie atrială, insuficienţă cardiacă sau pacienţi aflaţi la 3-6 luni de la infarct miocardic acut”, spune Valerian Ciubotaru.

Spuma care blochează circulaţia din vena bolnavă

Tratamentele de ultimă oră care folosesc scleroterapia constau în injectarea în vena bolnavă a unei substanţe sau a unei spume sclerozante care blochează circulaţia sângelui prin lipirea pereţilor venoşi. Vena este astfel scoasă din circuit, iar varicele dispar. „Criticile care se aduc metodei sunt legate de faptul că efectul de închidere a venei injectate este incert, mai ales în cazul venelor foarte dilatate. La locul injectării este determinată o reacţie de tip inflamator, uneori foarte supărătoare, însoţită de o colorare brună a tegumentului care durează de la câteva zile până la câteva săptămâni, în funcţie de grosimea pereţilor venei tratate”, explică Ciubotaru. Un alt dezavantaj al scleroterapiei este că în 30-40% din cazuri, varicele apar din nou după câteva luni sau în câtiva ani, ceea ce necesită repetarea tratamentului.

Laserul şi radiofrecvenţa topesc pereţii venoşi

Terapia prin laser sau radiofrecvenţă constă în creşterea temperaturii în interiorul venei afectată de varice pentru ca pereţii venoşi să se topească şi să se lipească. „Printr-o incizie minimă a tegumentului, situată de obicei sub genunchi, se introduce un cateter de ghidaj în trunchiul venei safene. Cateterul este urmărit ecografic şi este dirijat pe lungimea segmentului venos care se doreşte a fi inchis. Apoi este introdusă prin cateter fie o fibră optică, în cazul folosirii laserului, fie o sondă de radiofrecvenţă”, afirmă Valerian Ciubotaru. Prin emiterea de impulsuri laser, vârful fibrei optice sau al sondei de radiofrecvenţă se încălzeşte, iar apoi se retrage treptat pentru arderea pereţilor venoşi şi închiderea venei tratate. Un dezavantaj al acestei tehnici este că pot apărea dureri dacă diametrul venei este mai mare de 10-15 mm. Alte inconveniente sunt apariţia unor vânătăi în zonele tratate, a furnicăturilor sau a senzatiei de arsură din cauza lezării unui nerv prin efectul termic al tratamentului. Tratamentul este eficient  în cazul persoanelor cu varice mici sau medii, cu diametrul de minimum 20 mm, fără complicaţii.

S-a urcat la volanul maşinii fărăr probleme

În 95% din cazuri, varicele sunt moştenite genetic., iar in 5% apar ca urmare a unor traumatisme sau arsuri grave. „Precocitatea apariţiei bolii varicoase a membrelor inferioare şi gravitatea acesteia depind  de acţiunea factorilor favorizanţi: profesiile care presupun statul prelungit în picioare sau ridicarea de greutăţi, sporturile precum baschetul, voleiul, handbalul,  iar, pentru femei, utilizarea anticoncepţionalelor orale şi sarcina”, mai spune Valerian Ciubotaru. Fiica Manuelei nu a scăpat nici ea de moştenirea genetică, dar s-a operat la timp. „După intervenţie, s-a urcat la volanul maşinii fără nici o problemă. Acum se simte foarte bine”, spune Manuela care a moştenit la rândul ei varicele de la bunica.

Ruptura varicelor, o complicaţie a bolii

Ruptura unui pachet varicos, tromboza şi tulburările trofice cutanate sunt complicaţii ale varicelor la care se ajunge, dacă boala nu este tratată din timp. Ruptura varicelor se poate produce accidental, în urma lovirii cu un obiect ascuţit, sau spontan, din cauza  presiunii foarte mari din interiorul venelor. Complicaţia duce la hemoragie, care, în lipsa unui ajutor medical calificat poate pune în pericol viaţa bolnavului. „Tromboza varicelor sau tromboflebita reprezintă apariţia cheagurilor de sânge la nivelul unei vene varicoase. Aceasta este însoţită de dureri mari, de înroşirea şi creşterea temperaturii locale a tegumentului”, explică medicul Valerian Ciubotaru.

Tulburările trofice cutanate apar în general după o perioadă lungă de evoluţie a bolii. La început, tegumentul din treimea inferioară a gambei capătă o culoare roz-roşiatică, însoţită de o mâncărime intensă, greu sau imposibil de calmat. Într-o etapă ulterioară, tegumentul devine brun-maroniu, şi capătă duritatea gipsului. „Ultima fază şi cea mai gravă o reprezintă apariţia ulcerului venos de gambă, o rană greu cicatrizabilă, care se infectează. Ulcerul de gambă se poate extinde atât în suprafaţă, cât şi în profunzime, determinând dezgolirea oaselor şi a nervilor din regiune, şi produce dureri incredibile, în special nocturne, greu sau imposibil de calmat”, explică medicul.

sorin Diverse , ,

  1. No comments yet.
  1. No trackbacks yet.