Home > Turism > Oferte de vară: concediu pe circuit, la cabaret sau Disneyland

Oferte de vară: concediu pe circuit, la cabaret sau Disneyland

Agenţiile de turism vând pachete promoţionale la diferite evenimente sportive sau culturale din Europa. Pentru pasionaţi, se poate merge şi la competiţiile moto sau de Formula 1.

Concerte, teatru, competiţii sportive sunt atuuri cu care agenţiile de turism încearcă să atragă clienţii. Pachete de două până la cinci zile, care să includă diferite facilităţi: transport şi/sau cazare, masă, circuit cu ghid şi bilete de acces la diferite evenimente şi competiţii au fost incluse în ofertele verii la mai multe agenţii de turism. Pe 4 iulie are loc Moto GP Spania, pe circuitul de la Catalunya, aflat la 30 de kilometri de frumoasa Barcelona.

Pentru 269 de euro puteţi cumpăra un pachet care să includă intrarea la competiţie şi două nopţi de cazare în camera dublă la Hotel Sagrada Familia – 3* în Barcelona cu mic dejun inclus. Prin agenţie puteţi cumpăra şi bilete de avion, însă acestea nu au fost incluse în pachet pentru a lăsa clientului flexibilitatea de a alege să-şi prelungească sejurul înainte sau după evenimentul sportiv. Pe 25 iulie puteţi ajunge la Marele Premiu de Formula 1 al Germaniei la Hockenheim. Competiţia şi-a câştigat popularitatea după debutul lui Michael Schumacher, devenind una din cursele cu zgomot asurzitor şi printre cele mai bune atmosfere ale sezonului. Pentru 249 de euro beneficiaţi de cazare 2 nopţi în cameră dublă la hotel de trei stele, mic dejun şi bilete de acces la antrenamente, calificări şi cursa propriu-zisă.

Iubitorii evenimentelor culturale, teatrale pot merge la Londra să vadă “Dirty Dancing” sau “Fantoma de la Operă”. Primul, un musical emoţionant care redă povestea lui Baby si Johnny, doua suflete independente care trăiesc cea mai intensă experienţă de vară în paşi de dans.

Cu 272 de euro aveţi acces la cele mai bune locuri, în faţa scenei, cazare două nopţi la hotel de trei stele, mic dejun precum şi toate taxele achitate. La cerere poate fi adăugat pachetului şi bilet de avion, cazare la un hotel de categorie superioară şi prelungirea sejurului cu mai multe zile, pentru vizitarea Londrei.

Cel puţin la fel de spectaculoasă, Formula 1 din Ungaria, de la Hungaroring, adună anual mii de fani din toată lumea. Desfăşurată în perioada 30 iulie-1 august, competiţia e un bun prilej pentru agenţiile de turism să includă în oferte pachete cu cazare şi acces la acest eveniment. Un abonament pentru toate cele trei zile costă de la 230 euro pentru un adult şi 115 euro pentru minori, la categoria cea mai ieftină. Pentru cazare puteţi plăti circa 200 euro de persoană, tarif valabil pentru trei nopţi şi patru zile la un hotel de trei stele.

Musical, cabaret şi Disneyland

Alt gen de divertisment, sub luminile strălucitoare ale cabaretului este la Moulin Rouge, cel mai faimos spectacol de acest gen, din lume. 296 de euro costă un pachet cu cazare două nopţi la un hotel de trei stele în cameră cu pat dublu, în care este inclus mic dejun, bilet la spectacolul Moulin Rouge “Feerie” şi un pahar de şampanie, tur de oraş cu ghid audio şi toate taxele.

Însă vara este anotimpul ideal pentru a ne aminti de vacanţele din copilărie. Disneyland Resort Paris este locul perfect pentru vacanţa în familie, în lumea jocului şi a desenelor animate. Complexul se afla la 32 de km de centrul Parisului, fiind situat in Marne-la-Vallé. Se întinde pe o suprafaţă de aproape 20 de kilometri pătraţi şi este format din două parcuri tematice- Disneyland Park si Walt Disney Studios Park, din sectorul Disney Village care include magazine, restaurante, animaţie şi celebrul Buffalo Bill’s Wild West Dinner Show precum şi 14 hoteluri- 7 tematice şi 7 asociate. Un sejur de cinci zile, cu patru nopţi cazare la un hotel de trei stele costă 399 euro pentru un adult, 146 euro pentru un copil cu vârsta între 7 şi 11 ani şi gratuit pentru copilul cu vârsta sub 7 ani. Tarifele includ, pe lângă cazare, accesul în arcul de distracţii în toate cele cinci zile, micul dejun şi taxele de hotel. Biletele de avion se pot rezerva la cerere.

sorin Turism , , ,

  1. No comments yet.
  1. No trackbacks yet.